Serviciul de streaming Max va bloca partajarea conturilor, la fel ca Netflix şi Disney+

Serviciul de streaming Max va bloca partajarea conturilor, la fel ca Netflix şi Disney+
foto: Facebook

Serviciul de streaming Max, fost HBO Max, va începe şi el să blocheze accesul la conturi de la alte adrese, la fel ca Netflix şi, în curând, Disney+.
Moda blocării partajării conturilor, care a ajutat iniţial serviciile de streaming să-şi crească numărul de utilizatori, se extinde şi va fi aplicată şi de Max.
Eforturile companiei în acest sens vor începe anul acesta şi vor şi aplicate la nivel global începând din 2025, a anunţat JB Perrette, CEO şi preşedinte al Global Streaming and Games pentru Warner Bros. Discovery.
La fel ca în cazul celorlalte servicii de streaming video, Max speră că blocarea partajării conturilor va determina crearea mai multor conturi, ceea ce va creşte veniturile companiei.
Această strategie pare să fi funcţionat în cazul Netflix, dar asta nu este o garanţie că va funcţiona şi pentru celelalte servicii, care operează şi scumpiri ale abonamentelor în paralel.
La finele anului trecut, Warner Bros. Discovery avea 97,7 milioane de utilizatori la Max, Discovery+ şi HBO pe cablu, în creştere cu 1,8 milioane faţă de al treilea trimestru al anului.

Afla mai multe desprehbo maxconturipartajare
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt