Expunerea cetăţenilor la dezinformarea la scară largă este o provocare majoră pentru Europa, motiv pentru care Comisia urmează să introducă noi reguli dure ce vizează platformele Facebook, Google şi Twitter. Oficialii de la Bruxelles ameninţă giganţii tech cu amenzi de milioane de euro dacă nu iau urgent măsuri pentru a combate răspândirea fakenews-urilor pe platformele lor, scrie Politico.
Platformele online şi reţelele de socializare au fost ţinta criticilor la nivel global, în legătură cu propagarea ştirilor false, ceea ce a declanşat apeluri la adresa organismelor de reglementare de a le constrânge să îşi intensifice eforturile de gestionare a fenomenului sau să urmeze unele reguli stricte.
Potrivit unor surse oficiale citate de Politico, Comisia Europeană urmează să ceară Facebook, Google şi Twitter să îşi modifice algoritmii şi să demonstreze public că au făcut acest lucru, astfel încât să oprească transmiterea informaţiilor false pe platformele lor.
În conformitate cu noile reguli, care vor fi negociate cu cele mai mari reţele sociale din lume, Bruxelles va solicita, de asemenea, ca fiecare companie să dezvăluie modul exact prin care luptă împotriva dezinformării, ce măsuri ia pentru a elimina ori combate fakenews-urile şi conturile care promovează astfel de postări, ar şi să ofere utilizatorilor o mai mare transparenţă cu privire la modul în care sunt vizaţi de reclame.