Indicatoare pentru economie la roaming

Indicatoare pentru economie la roaming

Românii care trec prin localităţi aflate în apropierea graniţelor, unde există riscul de a intra pe o reţea de telefonie mobilă din ţările vecine, vor fi avertizaţi prin indicatoare. Proiectul, iniţiat de un parlamentar din Timiş, a trecut de Senat. Potrivit Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii, sunt peste 1.000 de localităţi din România unde există risc de roaming involuntar.

Comuna Moravita din Timiş este una dintre cele 1092 de localităţi din 19 judeţe aflate în apropierea graniţelor şi unde există riscul să plăteşti bani mulţi pentru un apel telefonic. Iar în cazul folosirii internetului, sumele cresc exponenţial. Iniţiatorul proiectului de lege, deputatul PNL de Timiş, Cosmin Şandru spune că în pericol sunt, mai degrabă, cei care tranzitează zonele decât localnicii care ştiu foarte bine cât de puternice sunt reţelele din ţările vecine.

Cei care locuiesc în zonele de graniţă au învăţat să îşi folosească telefonul pe selectare manuala a reţelei pentru a nu plăti mai multi bani la factură.

Deşi au reclamat de mai multe ori firmelor de telefonie mobilă aceste situaţii, operatorii le-au spus că nu pot rezolva problema şi le-au oferit varianta de selectare manuală a reţelei.

Proiectul de lege prevede amplasarea, la cel mult 50 de metri distranţă faţă de fiecare intrare, în localităţile în care a fost identificat riscul de roaming involuntar, a unui indicator. Acesta va fi pus pe fiecare sens de mers, amplasat intr-un loc cu vizibilitate pentru toţi participanţii la trafic si va conţine obligatoriu textul : atentie risc de roaming involuntar.
Proiectul a trecut de Senat si merge acum la vot în Camera Deputaţilor.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt