Guru-ul publicităţii Martin Sorrell a pus la îndoială perspectivele noii platforme de socializare Truth Social a lui Donald Trump, proaspăt listată la bursă, spunând că în prezent ar fi ”de neînţeles” ca clienţii să dorească să cumpere reclame pe site, transmite CNBC, citată de news.ro.
Omul de afaceri britanic a declarat pentru CNBC că platforma de socializare a fostului preşedinte american încă nu îşi dovedeşte viabilitatea financiară pe o piaţă de publicitate deja provocatoare.
”Este un pic de neînţeles. Care sunt veniturile acolo?” a spus Sorrell, fondatorul şi preşedintele executiv al companiei de marketing digital S4 Capital, când a fost întrebat dacă clienţii ar putea cumpăra publicitate.
Trump Media & Technology Group (TMTG), compania din spatele Truth Social, a devenit publică marţi, după fuziunea cu compania Digital World Acquisition, într-o afacere cunoscută sub numele de achiziţie cu scop special (SPAC).
Acţiunile au crescut cu peste 50% în timpul unei prime zile volatile de tranzacţionare, înainte de a încheia sesiunea în creştere cu 16%, oferind companiei o capitalizare de piaţă de aproximativ 7,85 miliarde de dolari, potrivit Associated Press.
Listarea i-a adus în buzunar candidatului republican la preşedinţie o avere pe hârtie de peste 4 miliarde de dolari pentru participaţia sa de 58% din companie, într-un moment în care se confruntă cu provocări legale tot mai mari.
El era în criză pentru o garanţie de 454 de milioane de dolari într-un caz de fraudă civilă, dar aceasta a fost redusă la 175 de milioane de dolari luni, în urma unui recurs.
Creşterea acţiunilor a avut loc chiar dacă compania s-a chinuit să demonstreze o cale către profitabilitate.
”Sfidează într-un fel realitatea, cel puţin la început”, a spus Sorrell, care este, de asemenea, fondatorul şi fostul CEO al agenţiei de publicitate WPP.
Un purtător de cuvânt al TMTG a respins ferm afirmaţiile conform cărora creşterea preţului acţiunilor a sfidat logica, atunci când a fost contactată de CNBC.
Truth Social a pierdut 10,6 milioane de dolari în primele nouă luni ale anului 2023, cu venituri de 3,4 milioane de dolari.
Potrivit Semafor, compania a pierdut cel puţin 57 de milioane de dolari de la înfiinţarea sa în 2021, când a fost creată de Trump, sfidând excluderea sa de pe Twitter în urma atacului din 6 ianuarie de la Capitoliu.