80 de miliarde de dolari, atât costă OpenAI, evaluată recent pentru finanţare

80 de miliarde de dolari, atât costă OpenAI, evaluată recent pentru finanţare

OpenAI, startupul susţinut de Microsoft, a încheiat un acord pentru vânzarea unor acţiuni existente care evaluează compania de inteligenţă artificială la cel puţin 80 de miliarde de dolari, potrivit unor persoane apropiate situaţiei, citate de New York Times, scrie news.ro.
Compania ar vinde acţiuni existente într-o aşa-numită ofertă de licitaţie condusă de firma de capital risc Thrive Capital.
Conform acordului, angajaţii vor putea să încaseze bani pe acţiunile deţinute la companie, mai degrabă, în locul unei runde de finanţare tradiţională prin care compania ar strânge bani pentru afacere.
OpenAI nu a răspuns imediat la o solicitare de comentarii a Reuters.
Compania a convenit un acord similar la începutul anului trecut. Firmele de capital de risc Thrive Capital, Sequoia Capital, Andreessen Horowitz şi K2 Global au convenit să cumpere acţiuni OpenAI printr-o ofertă de licitaţie, evaluând compania la aproximativ 29 de miliarde de dolari.
Lansarea chatbotului ChatGPT al OpenAI la sfârşitul anului 2022 a atras o mare atenţie în jurul AI, determinând companiile să exploreze modalităţi de a valorifica puterea tehnologiei.
CEO-ul OpenAI, Sam Altman, ar fi fost, de asemenea, în discuţii pentru a strânge fonduri pentru o afacere cu cipuri, deoarece urmăreşte să sporească capacitatea de construire a cipurilor din lume pentru a genera noi instrumente legate de AI.

Afla mai multe despreopenaivaloarefinantare
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt