Filmul tragediei de la Lacul Morii

Filmul tragediei de la Lacul Morii

Moartea Anei, femeia sfâşiată de câini pe câmpul din apropierea Lacului Morii, a ajuns subiect de dispută între autorităţile din Capitală. Vina e pasată de ASPA la Primărie, iar Primăria aruncă responsabilitatea în curtea Autoritatăţii pentru Protecţia Animalelor. Realitate e însă evidentă. Oamenii care locuiesc acolo unde maidanezii fac legea au sesizat cele două insitituţii de sute de ori. Vă avertizăm că urmează informaţii care vă pot afecta emoţional!

Bărbatul care a încercat să o salveze pe Ana îşi aduce aminte cu groază de tot ce a văzut. Şi apropiaţii Anei trăiesc momente teribile.

Moartea Anei Oroş a scos la suprafaţă şi probleme instituţionale grave. O înregistrare care a apărut în spaţiul public arată cum angajaţilor de la Autoritatea pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor li se cere să nu mai adune câinii fără stăpân de pe stradă.

Ordinul a fost dat de Ionuţ Vasile, noul şef al echipelor de capturare de la ASPA. Odată cu acest nou ordin a fost redusă cu aproape 90 la sută activitatea insituţiei. Chiar şi în aceste condiţii, cei de la ASPA dau vina pe Primărie. Reprezentanţii ASPA spun că pe 18 ianuarie au făcut verificări în teren în zona în care Ana Oroş a fost ucisă. Nu au găsit atunci nici un câine. Oamenii spun că nici nu i-ar fi căutat cineva.

Câmpul unde Ana şi-a găsit sfârşitul e continuare plin de angajaţi ai ASPA. Din cei 8 câini care au fost văzuţi, au fost prinşi patru până acum.

Apropiaţii victimei au dezlegat şi misterul care învăluia motivul prezenţei sale într-o zonă în care anul trecut fusese atacată de o altă haită de câini. Ana ar fi vrut să-şi înfrunte temerile provocate de aceea situaţie. O tehnică de depăşire a traumelor pe care unii psihologi o recomandă.

Corpul neînsufleţit al femeii sfâşiate de câini e încă la IML iar o anchetă a poliţiei e în plină desfăşurare.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt