Administraţia americană a impus sancţiuni împotriva a cinci susţinători financiari ai organizaţiei teroriste Al-Qaida care activează în Turcia, informează vineri agenţia Reuters.
Sancţiunile vizează cinci indivizi de diferite cetăţenii care "au furnizat sprijin financiar şi logistic grupării teroriste", a indicat joi într-un comunicat secretarul de stat Antony Blinken.
Majdi Salim, Muhammad Nasr al-Din al-Ghazlani, originari din Egipt, şi Nurettin Muslihan, Cebrail Guzel şi Soner Gurleyen, născuţi în Turcia, au fost desemnaţi ca "acordând asistenţă materială, financiară, tehnologică sau oferind bunuri ori servicii" grupării teroriste, a menţionat într-un comunicat Departamentul Trezoreriei (Ministerul de Finanţe american).
"Aceste sancţiuni ilustrează angajamentul de neclintit al SUA de a tăia sprijinul financiar pentru Al-Qaida. Vom continua să lucrăm cu partenerii noştri străini, inclusiv Turcia, pentru a expune şi opri reţelele de sprijin financiar ale Al-Qaida", a subliniat la rândul ei Andrea Gacki, directoarea Oficiului american pentru controlul activelor străine.
Ca urmare a sancţiunilor, bunurile celor cinci din SUA vor fi blocate, iar cetăţenii americani nu vor mai putea face afaceri cu aceştia.
Mai mult, sancţiunile impuse de SUA pot îngreuna afacerile internaţionale, numeroase bănci temându-se să nu aibă probleme legale din cauza încălcării acestora.
"Statele Unite nu vor uita niciodată victimele atacurilor de la 11 septembrie 2001 şi celelalte acţiuni ale al-Qaida din lume. Vom continua să-i luăm în vizor pe toţi cei care încearcă să facă rău SUA, cetăţenilor noştri şi intereselor noastre", a insistat secretarul de stat american.
Sursa: Agerpres