Vulcanul Pacaya din Guatemala a erupt pentru a doua oară în ultimele trei zile

Vulcanul Pacaya din Guatemala a erupt pentru a doua oară în ultimele trei zile

Vulcanul Pacaya din Guatemala a erupt vineri, pentru a doua oară în ultimele trei zile, informează DPA.

Explozii puternice au fost înregistrate la acest vulcan situat la circa 50 de kilometri sud de Ciudad de Guatemala, a anunţat autoritatea naţională în materie de situaţii de urgenţă, Conred. Explozii similare au fost înregistrate şi miercuri.

Vulcanul, cu o altitudine de circa 2.500 de metri, a expulzat materiale vulcanice şi o coloană densă de cenuşă şi gaz până la o înălţime de 5.500 de metri deasupra nivelului mării.

Fluxuri de lavă cu o lungime de până la 1.500 de metri au fost înregistrate pe flancul sudic al Pacaya.

Nnorul de cenuşă granulară şi grunjoasăa fost transportat de vânt înspre comunităţile din vest şi sud-vest şi ar putea ajunge deasupra capitalei regiunii, Escuintla, la o distanţă de circa 30 de kilometri.

Rezidenţii au fost sfătuiţi să urmeze eventualele ordine de evacuare din partea autorităţilor, să nu se pună în pericol, să-şi pregătească bagaje de urgenţă, să acopere rezervoarele de apă şi să poarte măşti.

După ce vulcanul a înregistrat un nivel ridicat de activitate pe parcursul întregii zile, autoritate de protecţie civilă a spus că nu este exclus să urmeze o intensificare a fenomenului, citând informaţii din partea institutului vulcanologic Insivumeh.

Pacaya este unul dintre numeroşii vulcani din regiune. Erupţiile din 2018 ale unui alt vulcan din apropiere, Fuego, au dus la decesul a circa 200 de persoane.

Sursa: Agerpres

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt

COMPANIA utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile cu cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie.

Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Puteți merge chiar acum și să vă exprimați acordul individual la nivel de cookie: