Preşedintele rus Vladimir Putin va rămâne, cel mai probabil, în autoizolare, chiar dacă a primit şi a doua doză a unui vaccin fabricat în Rusia, potrivit The Moscow Times.
Putin, în vârstă de 68 de ani, a fost pe deplin izolat şi protejat încă de la începutul primului val de Covid-19, în primăvara anului trecut. A lucrat printr-un sistem video de la reşedinţa sa din afara Moscovei, care este echipată inclusiv cu un tunel de dezinfectare, în timp ce vizitatori lui foarte rari trebuie să stea două săptămâni în carantină, înainte de a se întâlni în persoană.
„Putin va rămâne cel mai probabil izolat pentru o lungă perioadă de timp”, potrivit Proekt, site de investigaţii rusesc, care a citat o persoană apropiată administraţiei prezidenţiale.
Kremlinul a spus că, în urmă cu două săptămâni, Putin a primit a doua şi ultima doză a unui vaccin rusesc anti-Covid, pe care a refuzat să o numească.
Proekt spune că programul viitor al lui Putin sugerează că preşedintele nu intenţionează să renunţe la măsurile de protecţie.
Kremlinul nu a comentat informaţiile despre autoizolarea lui Putin.