Europarlamentarul USR Vlad Botoş a afirmat că niciun oficial responsabil de aderarea României la Spaţiul Schengen nu afirmă nimic concret despre foaia de parcurs a ţării noastre, precizând că ar dori să ştie care este abordarea Guvernului României în legătură cu acest subiect.
“La Bruxelles, noi toţi europarlamentarii din toate grupurile politice continuăm să ţinem acest subiect pe agendă prin toate pârghiile pe care le avem şi este un semnal foarte important ceea ce a spus premierul Suediei, marţi, în plenul de la Strasbourg, pentru că până acum cu toţii aveam impresia că în Suedia au loc avut alegeri, are un guvern de coaliţie, nu ar exista voinţa politică ca acest subiect să fie pe ordinea Consiliului Uniunii Europene. Uite că există voinţa politică. Problema este că domnul preşedinte Iohannis şi Guvernul fac ceea ce au făcut şi până acum, când ne-am trezit cu un refuz şi ne aşteptăm la alt rezultat. Asta este problema pe care o văd eu. Niciun oficial responsabil de acest subiect nu ne zice concret care este foaia de parcurs a României şi ce facem noi concret pe speţa aceasta”, a declarat Vlad Botoş, joi, la Prima News.
El susţine că trebuie să aderăm la Schengen în următoarele luni deoarece în 2024 va fi aproape imposibil de realizat acest lucru. “Am avut şi eu discuţii chiar cu europarlamentari austrieci şi ei au lăsat să se înţeleagă că ar exista o deschidere, dar sincer aş vrea să ştiu care este abordarea Guvernului nostru, cine coordonează acest proces. Vom avea săptămână un Consiliu JAI de Justiţie şi Afaceri Interne la Bruxelles, joi şi vineri, vom aduce acest subiect chiar dacă nu este pe agendă. Trebuie să aderăm la Schengen în următoarele luni, nu putem să intrăm în 2024, un an crucial nu numai pentru România, când sunt alegeri, ci pentru întreaga Uniune Europeană. Atunci orizontul nostru va fi peste 2024 – 2025 ceea ce va fi destul de greu de gestionat. Tot timpul vin alte crize şi alte probleme peste Uniunea Europeană”, a explicat europarlamentarul USR.
El a mai declarat că ar trebui schimbat din funcţie ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, care a coordonat procesul de aderare la Schengen şi ar trebui să existe discuţii bilaterale cu Austria şi Olanda pe acest subiect.