Astfel, „Lovely” este al doilea cel mai popular clip al cântăreţei, după „Bad Guy”.
Eilish pregăteşte pentru 2021 lansarea unui album foto, o călătorie vizuală prin viaţa sa, care va cuprinde imagini selectate de cântăreaţă. Cartea urmează să apară pe 11 mai.
Împreună cu aceasta va fi lansat un audiobook în care Billie Eilish vorbeşte despre viaţa ei.
„Am petrecut numeroase ore, în multe luni, căutând prin albumele de familie, alegând fiecare poză din această carte”, a explicat ea.
Billie Eilish, în vârstă de 19 ani, a devenit a devenit cunoscută odată cu piesa „Ocean Eyes”, lansată în 2015. În 2019, a debutat discografic cu „When We All Fall Asleep, Where Do We Go?”, care s-a clasat pe prima poziţie în topul Billboard 200, iar în alte 17 ţări a fost cel mai ascultat album al anului.
Albumul a fost scris integral de ea, împreună cu fratele ei, Finneas, în casa părintească din Los Angeles.