Un bărbat înarmat cu un cuţit a înjunghiat mortal o persoană şi a rănit grav alta în oraşul portuar olandez Rotterdam, anunţă poliţia, relatează AFP.
Poliţia a arestat joi un suspect, la rândul său grav rănit, transportat la spital.
Potrivit postului public olandez NOS, martori au declarat că suspectul a strigat ”Allah Akbar!” (”Allah e mare!”) în timpul agresiunii.
Un profesor de sport care ţinea cursuri în apropiere de Podul Erasmus, unde a avut loc atacul, a declarat NOS că a reuşit să-l imobilizeze pe atacator.
”Am văzut un bărbat cu două cuţite lungi înjunghiind un tânăr”, a declarat el NOS. ”Până la urmă am reuşit să-l imobilizez”, a povestit profesorul, citat de news.ro
— WORLD AT WAR (@World_At_War_6) September 20, 2024