Mii de locuitori au părăsit micul oraş mexican Tila, fugind de un asediu intensiv de trei zile al unor bărbaţi puternic înarmaţi şi lăsându-l un oraş fantomă, şi încă se tem să se întoarcă, în ciuda faptului că trupele guvernamentale patrulează acum pe străzile goale, transmite Reuters.
”Toată noaptea am ascultat cum trec gloanţele”, a declarat Maria, o locuitoare a oraşului Tila, situat în sudul Mexicului, la aproximativ 230 km de Tuxtla Gutierrez, capitala statului Chiapas.
În noaptea de 4 iunie, zeci de bărbaţi puternic înarmaţi au sosit în Tila în camioane şi au început să tragă în case, în întreprinderi şi să dea foc la clădiri, au declarat martorii pentru Reuters, citată de news.ro.