Viaţa în tranşeele din estul Ucrainei, aşteptând următoarea mişcare a Rusiei: „Nu credeam că voi ajunge în prima linie”

Viaţa în tranşeele din estul Ucrainei, aşteptând următoarea mişcare a Rusiei: „Nu credeam că voi ajunge în prima linie”

Liniile frontului din estul Ucrainei sunt pline de zăpadă, iar artileria este în mare parte tăcută. Dar lunetişti sunt ascunşi în acest pustiu alb de iarnă. Trupele ucrainene care uită să stea jos în tranşeele asemănătoare cu cele din Primul Razboi Mondial riscă un glonţ în cap, scrie BBC într-un reportaj de pe frontul din estul Ucrainei.

Conflictul de aici a fost îngheţat din 2014, când separatiştii, susţinuţi de Moscova, au ocupat părţi din regiunea Donbas. Cel puţin 13.000 de oameni au fost ucişi, atât combatanţi, cât şi civili. Acum, liderii occidentali avertizează cu privire la ceva mult mai rău - o invazie rusească la scară largă a Ucrainei. Dacă va veni, frontul de est va fi prima linie a conflictului, rebelii pro-ruşi de aici fiind cei care vor deschide drumul.

Maria încearcă să nu se streseze în legătură cu toate acestea. Soldatul ucrainean în vârstă de 26 de ani, vorbăreaţă şi subţirică, stă în tranşee, înarmată cu un Kalaşnikov, cu o manichiură perfectă, remarcă jurnalistul BBC De Orla Guerin. Maria (Armata a cerut să nu îi fie publicat numele) face parte din brigada 56 de infanterie a Ucrainei.

„Încerc să evit politica şi să nu mă uit la televizor, încerc să nu fiu prea îngrijorată”, a spus Maria. „Dar suntem pregătiţi. Ne-am antrenat foarte mult. Înţeleg că nu va fi ca un exerciţiu de antrenament, va fi greu pentru toată lumea. Dar moralul nostru este ridicat şi ne menţinem poziţia”.

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt