Autorităţile americane au emis o alertă meteorologică pentru uraganul Elsa, îi avertizează Ministerul Afacerilor Externe pe românii care sunt sau vor să meargă în Florida, SUA.
Ministerul Afacerilor Externe sfătuieşte cetăţenii români care doresc să călătorească în zona care urmează a fi afectată de uraganul Elsa să amâne călătoria planificată.
Cetăţenii români aflaţi în zonele ce urmează a fi afectate de acest fenomen meteorologic sunt rugaţi să urmărească anunţurile făcute de autorităţile americane şi să urmeze recomandările şi instrucţiunile acestora.
Informaţii actualizate cu privire la traiectoria uraganului Elsa pot fi accesate pe site-ul Centrului Naţional de Uragane din SUA – https://www.nhc.noaa.gov/.