„În Transnistria locuiesc cetăţenii noştri. Ei, ca şi cei din Lugansk şi Doneţk, doresc un viitor sigur, alături de Rusia”, a declarat Viktor Vodolatski, prim-vicepreşedintele Comisiei Dumei de Stat pentru afacerile CSI, integrarea eurasiatică şi relaţiile cu compatrioţii, scrie presa rusă, citată de Unimedia.info.
„Locuitorii din regiunea transnistreană sunt cetăţenii noştri. Ei vor acelaşi lucru pe care îl doresc atât RPD, cât şi LPR şi Osetia de Sud. Ei înţeleg că numai împreună cu Rusia ei înşişi, copiii şi nepoţii lor pot continua să trăiască în siguranţă şi pace. Având în vedere că preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu a interzis panglica „Sf. Gheorghe” pe teritoriul Moldovei, aceasta va fi o repetare a scenariului ucrainean”, a afirmat deputatul rus.