Un dinozaur a cerut la ONU ca omenirea să nu-şi provoace extincţia

Un dinozaur a cerut la ONU ca omenirea să nu-şi provoace extincţia

Organizaţia Naţiunilor Unite a apelat miercuri la experienţa dinozaurilor pentru o campanie originală de conştientizare a crizei schimbărilor climatice, realizând cu ajutorul tehnologiei un video prin care un animal invadează hemiciclul Adunării Generale din New York. Acesta ajunge la tribuna ONU şi începe să îşi exprime stupefacţia faţă de faptul că rasa umană şi-ar provoca singură extincţia, relatează agenţia EFE.

„Trebuie să vă spun, şi veţi considera că este evident, că extincţia este ceva rău. Dar, să vă provocaţi singuri extincţia? Este lucrul cel mai ridicol pe care l-am auzit în 70 de milioane de ani”, spune în apariţia sa într-o scurtă înregistrare video dinozaurul botezat „Frankie”.

Sub privirile uluite ale diplomaţilor de la ONU, Frankie şi-a continuat mesajul, evidenţiind nesăbuinţa rasei umane. „Măcar noi am avut un asteroid. Dar voi ce scuză aveţi?”, i-a întrebat dinozaurul, evocând evenimentul care a provocat dispariţia speciei sale.

Afla mai multe despredinozaurexperimentonu
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt