Un britanic a lăsat cu limbă de moarte să fie îngropat în grădina casei sale, iar familia i-a onorat dorinţa. Acum încearcă să vândă proprietatea, la pachet cu mormântul.
Bărbatul de 61 de ani se numea Michael Jackson şi era născut în vila din Leeds, West Yorkshire. A trăit acolo toată viaţa, până când a decedat, în luna septembrie 2020.
Familia acestuia se mutase din acea casă, dar el a rămas acolo până în ultimele clipe ale vieţii, şi le-a spus copiilor săi să-l îngroape în grădina din spate. Un preot a ţinut slujba de înmormântare chiar acolo, relatează publicaţia The Sun.
Casa cu trei dormitoare, care a fost construită pe locul unde odată se afla un iaz, a fost scoasă acum pe piaţă, la vânzare, pentru suma de 125.000 de lire sterline, însă în fotografiile publicate pe site-urile de specialitate, se poate observa mormântul proprietarului.