Un arbore tropical a primit numele actorului şi activistului ecologist Leonardo DiCaprio

Un arbore tropical a primit numele actorului şi activistului ecologist Leonardo DiCaprio

Un arbore tropical descoperit în pădurea Ebo din Cameron a primit numele actorului american Leonardo DiCaprio, care militează pentru conservarea acelei zone tropicale, au anunţat joi cercetătorii de la Grădina Botanică din Kew, situată în sud-vestul Londrei, informează AFP.

Peste 200 de specii de plante şi de ciuperci au primit denumiri oficiale în 2021 din partea cercetătorilor din Kew şi a partenerilor acestora din lumea întreagă.

Printre aceste specii, care includ o plantă de tutun şi o orhidee care creşte în întuneric total, se află şi Uvariopsis dicaprio. Acest copac înalt de patru metri şi cu trunchiul ornat cu flori mari galben-verzi a fost descoperit în pădurea Ebo, situată la nord de Douala, capitala economică a Camerunului.

Arborele a primit numele starului american, care s-a angajat în 2020 alături de organizaţia pentru conservarea naturii Re:wild să împiedice autorizarea exploatării forestiere a lemnului pe o suprafaţă de peste 68.000 de hectare din acea pădure.

Guvernul camerunez a anulat în cele din urmă decizia de exploatare în august 2020, spre satisfacţia apărătorilor mediului, care au subliniat mai ales prezenţa unor primate ameninţate cu dispariţia în acea pădure virgină.

"Am apreciat foarte mult sprijinul pe care Leo ni l-a acordat în campania de protejare a pădurii Ebo de anul trecut, aşadar ni s-a părut oportun să îl onorăm în această manieră, acordând numele lui unei specii unice din acea pădure", a declarat Martin Cheek, cercetător principal în echipa specializată în plante africane din cadrul Grădinii Botanice din Kew.

"Dacă acea concesiune forestieră ar fi fost lansată, am fi pierdut probabil această specie din cauza exploatării lemnului şi a agriculturii bazate pe incendierea zonelor de vegetaţie, care urmează de obicei concesiunile forestiere", a adăugat specialistul britanic.

Specia Uvariopsis dicaprio este deja considerată în pericol critic de extincţie, întrucât pădurea în care se află este în continuare ameninţată de exploatări ferestiere, exploatări miniere şi transformarea terenurilor în plantaţii.

"Atât timp cât o specie nu are o denumire ştiinţifică, evaluarea riscului său de extincţie este aproape imposibilă, făcând ca protecţia împotriva extincţiei şi cercetările privind proprietăţile sale să devină incredibil de dificile", au precizat cercetătorii din Kew.

Mai multe specii de pe lista din 2021 sunt deja considerate ca fiind ameninţate cu dispariţia din cauza riscurilor ce vizează habitatul lor natural, iar trei dintre ele sunt deja dispărute. 

Sursa: Agerpres

Afla mai multe desprearbore tropicaldicaprionume
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt