Un alpinist a înfipt steagul Ucrainei pe Vârful Putin din Kârgâzstan. Poliţia investighează „actul de vandalism”

Un alpinist a înfipt steagul Ucrainei pe Vârful Putin din Kârgâzstan. Poliţia investighează „actul de vandalism”

Poliţia kirghiză anunţă că investighează după ce un steag al Ucrainei a fost înfipt pe un vârf de munte denumit „Putin” în onoarea dictatorului rus. Joi, un alpinist a publicat un clip video pe Twitter ce arată un steag al Ucrainei fluturând lângă un indicator ce identifică zona drept „Vârful Putin”, la o altitudine de 4.446 metri.

„Vandalii l-au adus şi l-au înfipt aici, nu avem idee cine sunt”, a spus alpinistul, adăugând un emoticon ce sugerează sarcasmul.

Kîrgîzstanul, o ţară săracă şi muntoasă din Asia Centrală, este un aliat fidel al Rusiei, scrie AFP, citat de Agerpres. Poliţia din capitala Bişkek a anunţat, joi, că a audiat doi alpinişti care, potrivit unui pădurar, s-au îndreptat marţi seară spre Vârful Putin.

„În timpul audierii lor în calitate de martori, aceştia au explicat că au descoperit steagul după ce au urcat pe vârf şi l-au filmat cu un telefon”, a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei, adăugând că vinovaţii ar putea fi amendaţi pentru „vandalism”.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt