UE promite 100 milioane de euro pentru Fondul de adaptare al Naţiunilor Unite

UE promite 100 milioane de euro pentru Fondul de adaptare al Naţiunilor Unite

Uniunea Europeană s-a angajat marţi, la conferinţa COP26 de la Glaggow privind schimbările climatice, să contribuie cu 100 milioane de euro la Fondul de adaptare al Naţiunilor Unite, care oferă finanţare ţărilor în curs de dezvoltare vulnerabile la impactul schimbărilor climatice, transmite Reuters.

'Astăzi este ziua în care trebuie să acţionăm şi în privinţa adaptării. Adaptarea financiară este crucială', a declarat Frans Timmermans, prim-vicepreşedinte al Comisiei Europene, responsabil cu politica UE de combatere a schimbărilor climatice.

'Toţi trebuie să ne apucăm de treabă şi trebuie să o facem acum. Din acest motiv, Comisia Europeană va contribui cu 100 milioane de euro la Fondul de adaptare, pentru că aceia care au nevoie de resurse pentru adaptare au nevoie de asemenea să aibă predictibilitate şi claritate în ce priveşte livrarea lui', a adăugat Timmermans.

Finanţarea va proveni din bugetul comunitar, a precizat Uniunea Europeană.

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt