Primarul Kievului, Vitali Kliciko, a informat că duminică seara mai multe case şi un centru comercial din cartierul Podil al capitalei ucrainene au fost lovite de obuze, atac în care şi-a pierdut viaţa cel puţin o persoană, transmite luni Reuters.
"Conform informaţiilor pe care le avem în acest moment, mai multe case şi unul din centrele comerciale (au fost lovite)", a spus Kliciko pe canalul său Telegram.
Primarul a mai scris că echipele de salvare stingeau un incendiu mare izbucnit la centrul comercial, alte detalii urmând să fie confirmate ulterior.
Reuters nu a putut verifica imediat informaţiile de pe teren.
agerpres.ro