Turiştii spaţiali au părăsit ISS şi se pregătesc să revină pe Pământ

Turiştii spaţiali au părăsit ISS şi se pregătesc să revină pe Pământ

Patru turişti spaţiali, aflaţi în prima misiune privată pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS), au părăsit luni avanpostul orbital şi se pregătesc să revină pe Pământ, transmite DPA.

Revenirea pe Terra a fost amânată de câteva ori din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, conform companiei private de turism spaţial Axiom Space.

"Desprinderea (de ISS) s-a încheiat. Echipajul #Ax1 începe călătoria înapoi spre casă", a fost mesajul postat pe contul de Twitter al companiei.

Capsula în care se află cei patru urmează să amerizeze în Oceanul Atlantic, în largul coastelor Floridei, în cursul acestei zile.

Echipa este formată din astronautul hispano-american Michael López-Alegría, omul de afaceri american Larry Connor, omul de afaceri israelian şi pilotul Eytan Stibbe şi investitorul canadian Mark Pathy.

Misiunea Ax-1 a fost lansată de la baza Cape Canaveral din Florida cu o capsulă Crew Dragon, aparţinând SpaceX, la 8 aprilie.

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt