Turcia le cere musulmanilor să adopte o poziţie clară cu privire la violenţelor din Gaza.

Turcia le cere musulmanilor să adopte o poziţie clară cu privire la violenţelor din Gaza.
Digi24

Ţările musulmane trebuie să adopte o poziţie unită şi clară cu privire la conflictul dintre Israel şi mişcarea Hamas din Fâşia Gaza, a susţinut joi vicepreşedintele turc Fuat Oktay, care a criticat puterile mondiale pentru simpla condamnare a violenţelor, fără însă a lua măsuri concrete, informează Reuters.

''Ceea ce dorim este să fie luate măsuri active'', a declarat Oktay după slujba desfăşurată joi dimineaţă, care marchează încheierea Ramadanului, luna de post şi rugăciune pentru musulmani.

''Există decizii luate în mod repetat la Naţiunile Unite, există condamnări. Dar din păcate nu s-a obţinut niciun rezultat, pentru că nu este exprimată o poziţie clară'', a adăugat el.

Cel puţin 67 de persoane au fost ucise în Gaza şi şapte în Israel începând de luni, odată cu escaladarea violenţelor dintre Israel şi mişcările palestiniene Hamas şi Jihadul Islamic. Acestea din urmă au lansat sute de rachete către teritoriul Israelului, multe dintre ele fiind neutralizate de sistemul de apărare antirachetă israelian Iron Dome.

Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, care a condamnat constant ocuparea Cisiordaniei de Israel şi tratamentul la care sunt supuşi palestinienii, a calificat sâmbătă Israelul drept un ''stat terorist''.

Fuat Oktay a subliniat că musulmanii au responsabilitatea de a acţiona. ''Din păcate, când privim ţările musulmane care nu dau dovadă de unitate şi solidaritate, oricine care nu exprimă o poziţie clară este părtaş la ceea ce se întâmplă'', a afirmat oficialitatea turcă. 

Sursa: Agerpre

Afla mai multe desprefasia gazamusulmaniturcia
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt