Terorism de cumetrie. CNN: Al-Qaeda se dezvoltă în Afganistan sub protecţia talibanilor, cu care stabilesc inclusiv legături de familie

Terorism de cumetrie. CNN: Al-Qaeda se dezvoltă în Afganistan sub protecţia talibanilor, cu care stabilesc inclusiv legături de familie

Detaliile unui raid discret din octombrie anul trecut împotriva unui lider al-Qaeda, Husam Abd-al-Rauf, în provincia Ghazni din Afganistan, au scos la lumină felul în care reţeaua teroristă se dezvoltă sub protecţia talibanilor şi rămâne conectată cu filialele sale de pe întreg globul, potrivit informaţiilor obţinute de CNN de la surse din serviciile afgane de informaţii. Ofiţerii de informaţii afgani spun că teroriştii al-Qaeda primesc adăpost şi protecţie de la talibanii din Afganistan, oferind la schimb bani şi expertiză în fabricarea bombelor. Legăturile sunt atât de strânse, încât ajung să formeze familii.

În urma operaţiunii din octombrie 2020 împotriva lui al-Rauf au fost găsite mesaje între Afganistan şi Siria, spune un oficial afgan. Zece zile mai târziu au loc două atacuri rare ale Statelor Unite împotriva unor militanţi al-Qaeda din provincia siriană Idlib, deşi oficialii americani au încercat să minimalizeze orice conexiune între cele două evenimente. 

Detaliile necunoscute până acum ale raidului împotriva lui al-Rauf arată cât de strânse sunt legăturile dintre al-Qaeda şi talibani, potrivit unui înalt oficial din serviciile afgane de informaţii, care a stat de vorbă cu jurnaliştii CNN.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt