Temperaturi extreme în Canada

Temperaturi extreme în Canada

-50 de grade Celsius a fost temperatura indicată în vestul Canadei din cauza unui val de aer extrem de rece, de origine polară. Temperaturile înregistrate le-au depăşit chiar şi pe cele din Antarctica sau de pe Marte, unde s-au înregistrat -6 grade celsius în luna decembrie. În Oregon a fost decretată stare de urgenţă iar autorităţile au pus la dispoziţia oamenilor sărmani mai multe adăposturi, aceştia riscând să moară, efectiv, îngheţaţi.

Locuitorii din vestul Canadei tremură de frig şi sunt speriaţi de schimbările climatice care îşi fac simţită prezenţa din ce în ce mai des.

Nu doar localnicii sunt îngrijoraţi ci şi climatologii

Valul de aer polar a pus stăpânire şi pe California, unde, un schior a fost dat dispărut iar o şosea a fost blocată de o avalanşă.

Temperaturile extreme au lovit şi estul Turciei, unde ninge încontinuu de o săptămână. Stratul de zăpadă a ajuns la 4 metri, ceea ce a afectat circulaţia. Autorităţile au trimis mai multe utilaje pentru a elibera drumurile blocate de troienele de zăpadă . În timp ce locuitorii au încercat şi ei să îşi croiască drum prin zăpadă.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt