Temerile cu privire la o criză de sănătate publică cresc în Ucraina după invazia rusă

Temerile cu privire la o criză de sănătate publică cresc în Ucraina după invazia rusă

Proviziile medicale vitale sunt aproape epuizate în Ucraina, iar autorităţile au fost nevoite să oprească eforturile urgente de a eradica un focar de poliomielită după invazia Rusiei, au anunţat experţi în sănătate, relatează marţi Reuters.

Nevoile medicale sunt deja acute, iar Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a avertizat duminică că rezervele de oxigen sunt aproape pe sfârşite.

Temerile cu privire la o criză de sănătate publică cresc în condiţiile în care oamenii îşi părăsesc casele, serviciile de sănătate sunt întrerupte, iar proviziile medicale nu reuşesc să ajungă în Ucraina, lovită şi ea de pandemia de COVID-19.

Purtătorul de cuvânt al OMS, Tarik Jasarevic, a declarat luni că eforturile de imunizare şi de control ale focarelor de poliomielită au fost suspendate în Ucraina din cauza luptelor. Potrivit OMS, campaniile de vaccinare împotriva COVID-19 au fost şi ele întrerupte în multe zone ale ţării.

În octombrie anul trecut, Ucraina a raportat primul caz de poliomielită din Europa în ultimii cinci ani - un bebeluş de 17 luni care era paralizat -, iar un alt caz, care implica paralizie, a fost descoperit în ianuarie.

Alţi 19 copii au fost identificaţi cu o formă de poliomielită derivată din vaccin, însă fără simptome de paralizie.

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt