Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a respins marţi cererea Federaţiei ruse de fotbal (FUR) de a suspenda sancţiunile impuse de UEFA împotriva cluburilor şi a selecţionatelor din Rusia din cauza invaziei Ucrainei, transmite AFP.
Echipele ruseşti rămân, aşadar, excluse din competiţiile europene până când recursul FUR va fi judecat pe fond, în timp ce instanţa sportivă promite o decizie "până la sfârşitul săptămânii" cu privire la posibila suspendare a sancţiunilor dictate de FIFA.
Concret, Spartak Moscova rămâne exclusă din Europa League (clubul a anunţat deja că se va concentra pe competiţiile interne), iar naţionala feminină exclusă de la Euro-2022 din această vară din Anglia, cu excepţia cazului în care va fi luată o decizie finală între timp.
Pe fond, "procedura de arbitraj a TAS continuă. Părţile nu s-au pus de acord asupra unei proceduri accelerate şi încă nu a fost stabilită o audiere", a indicat instanţa din oraşul elveţian Lausanne, fără a-şi motiva decizia.
agerpres.ro