Talibanii din Afganistan cer retragerea tuturor forţelor internaţionale

Talibanii din Afganistan cer retragerea tuturor forţelor internaţionale

Talibanii au cerut duminică retragerea tuturor forţelor internaţionale din Afganistan conform calendarului specificat în acordul de la Doha, informează luni dpa.

Gruparea militantă a emis o declaraţie pentru a marca prima aniversare a acordului de pace semnat cu SUA în Qatar, pe 29 februarie anul trecut.

Talibanii cer, de asemenea, eliberarea altor prizonieri şi ştergerea numelor acestora de pe listele negre.

Ulterior în cursul zilei de duminică, Departamentul de Stat a anunţat că emisarul SUA pentru reconciliere afgană, Zalmay Khalilzad, se va deplasa la Kabul şi Doha pentru a relua discuţiile cu liderii afgani şi talibani.

Khalilzad, care va vizita şi alte capitale regionale ale căror nume nu au fost menţionate în anunţ,"va relua discuţiile despre calea de urmat", a precizat într-un comunicat Departamentul de Stat.

Totodată, acesta va purta discuţii cu "ţările regionale ale căror interese sunt cel mai bine servite de realizarea unei reglementări politice juste şi durabile şi a unei încetări permanente şi cuprinzătoare a focului".

Ca urmare a acordului de la Doha, talibanii au încetat să atace în Afganistan forţele NATO conduse de SUA, dar şi-au continuat atacurile împotriva guvernului afgan de la Kabul care este sprijinit pe plan internaţional.

Conform acordului, toate forţele internaţionale ar urma să părăsească treptat Afganistanul până pe 1 mai 2021. În schimb, talibanii s-au angajat să renunţe la violenţă şi să înceapă discuţii de pace cu guvernul.

Discuţiile intra-afgane au început la jumătatea lunii septembrie, dar încă nu s-au înregistrat progrese tangibile. Ambele părţi se acuză reciproc de încălcarea dispoziţiilor acordului.

În prezent, noua administraţie americană revizuieşte acordul de la Doha. Aliaţii NATO cântăresc o posibilă prelungire a prezenţei în Afganistan pe fondul temerilor că talibanii ar putea prelua puterea dacă trupele se vor retrage prea curând.

Talibanii au avertizat cu un război "nemaivăzut până acum" şi resping o posibilă prelungire a calendarului de retragere a trupelor. 

Sursa: Agerpres

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt