Sute de sarcofage, descoperite în Egipt

Sute de sarcofage, descoperite în Egipt

250 de sarcofage şi 150 de statuete din bronz din necropola Saqqara au fost prezentate în Egipt. Acestea sunt unele dintre cele mai recente şi marcante descoperiri ale arheologilor din zonă. Alături de sarcofage şi statuete, arheologii au descoperit şi un papirus lung de 9 metri

Printre cele 150 de statuete din bronz care au fost descoperite, se află statuetele a unor zeităţi precum Osiris, Nefertem sau Isis dar şi cea a arhitectului acestora, Imhotep, care, a revoluţionat arhitectura egipteană. Directorul consiliului suprem de antichităţi a spus că descoperirea mormântului lui Imhotep este unul dintre pincipalele obiective ale misiunii arheologice. Arheologii egipteni au descoperit şi 250 de sarcofage din lemn cu mumii care datează din secolul 5, înainte de Hristos. Într-unul din sarcofage, arheologii au descoprit un papirus intact şi sigilat,care, este lung de 9 metri şi care ar păstra capitole din Cartea morţilor, nume comun în Egipt pentru textele funerare.

Situl Saqqara, unde au fost descoperite piramidele se află la 15 kilometri sud de cunoscutele piramide de pe platoul Giza
şi este înscis îm patrimoniul mondial UNESCO.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt