Iranul este dispus la compromis în privinţa programului său nuclear, dar SUA trebuie să facă primii paşi pentru revenirea la acordul din 2015, a declarat miercuri preşedintele iranian Hassan Rouhani, potrivit DPA.
Până la urmă, a spus preşedintele iranian, SUA sunt cele care s-au retras în 2018 din acordul nuclear, nu Teheranul.
"SUA ne sunt datoare, nu invers", a declarat el, adăugând că Iranul este pregătit să îşi îndeplinească angajamentele internaţionale în interval de câteva ore după revenirea Washingtonului în acord.
Comentariile lui Rouhani vin ca răspuns la solicitările SUA ca Iranul să revină mai întâi la obligaţiile sale tehnice prevăzute de acordul din 2015 dintre Teheran şi marile puteri, înainte de a fi începute noi negocieri.
Teheranul, care şi-a îndeplinit partea din acord până în 2019, insistă că SUA nu doar că ar trebui să revină primele în acord, dar şi să îl implementeze imediat, în special în privinţa ridicării sancţiunilor.
Fostul preşedinte american Donald Trump a retras SUA din acord în 2018 şi a impus sancţiuni dure împotriva Iranului. Începând din 2019, Iranul a încetat treptat să se mai supună angajamentelor tehnice prevăzute în acord cu scopul de a-l împiedica să dezvolte arme nucleare.
Republica Islamică a impus SUA un termen-limită, spunând că va bloca inspecţiile Agenţiei nucleare a ONU de pe teritoriul său dacă SUA nu-şi schimbă acţiunile până la mijlocul lunii februarie.
În ciuda solicitărilor sale, Rouhani vrea să găsească împreună cu noua administraţie americană condusă de preşedintele Joe Biden o soluţie la această dispută, în contextul în care sancţiunile SUA au împins Iranul, ţară bogată în petrol, într-o puternică criză economică.
Sursa: Agerpres