De zeci de ani, Singapore s-a bazat pe cel mai apropiat vecin al său, Malaezia, pentru o treime din importurile sale de păsări de curte. În fiecare lună, aproximativ 3,6 milioane de pui, în mare parte vii, sunt exportaţi în Singapore, apoi tăiaţi şi refrigeraţi. Premierul malaezian a anunţat însă săptămâna trecută că ţara sa va interzice din iunie exporturile de pui vii către Singapore.
Decizia anunţată de prim-ministrul malaezian Ismail Sabri Yaakob a fost luată în contextul lipsei alimentelor de pe piaţa internă, care a dus la creşterea preţurilor, scrie CNN.
Este de aşteptat ca interdicţia să lovească puternic Singapore, unde felul de mâncare tradiţional este pui cu orez. Oamenii spun că înlocuirea cărnii proaspete cu cea congelată nu va funcţiona.