Prima zi în care spaniolii pot călători gratuit cu trenul. Este o măsură pe care Guvernul de la Madrid a luat-o pentru a reduce consumul de energie, în cazul de faţă de combustibil, prin încurajarea transportului în comun. Ideea are succes. Deja au fost eliberate 400 de mii de astfel de abonamente, subvenţionate 100% de stat.
Alexia locuieşte într-un orăşel aflat la 40 de kilometri de Castellon. Este studentă şi foloseşte trenul în fiecare zi. Ca ea sunt sute de mii de spanioli care au profitat de oportunitatea oferită de guvern.
Măsura vine la pachet cu o serie de condiţii. Astfel, au fost definite mai multe tronsoane, pentru fiecare dintre ele fiind nevoie de un abonament separat. Iar plata unei garanţii este simbolică, pentru că preţul unei călătorii depăşeşte în multe cazuri această sumă.
Gratuitatea este valabilă până la finalul anului. Însă, Ministerul Transporturilor susţine că aceasta se va prelungi atât timp cât criza energetică, care loveşte Spania acum, va fi încă de actualitate.