Spania, lovită de un val sufocant de căldură

Spania, lovită de un val sufocant de căldură

Un val de căldură a lovit duminică o mare parte a Spaniei, cu temperaturi extreme, împingând localnicii şi turiştii să se refugieze la umbră sau la răcoarea piscinelor, informează AFP.

Agenţia Meteorologică Spaniolă (AEMET) a emis avertismente pentru cea mai mare parte a ţării, temperaturile putând depăşi 40 de grade Celsius la Madrid şi Sevilla (sud) pentru a doua zi consecutiv.

Primul episod de căldură extremă care afectează Spania în acest an este aşteptat să avanseze spre est luni, înainte ca temperaturile să scadă. Doar o mică parte din coasta Atlanticului, în nordul Spaniei, ar urma să fie scutită de caniculă.

Unii au scăpat de căldura arzătoare refugiindu-se în galeriile cu aer condiţionat ale celebrului muzeu Prado din Madrid, care găzduieşte lucrările lui Rembrandt, Rubens şi El Greco.

Alţii au mers în Parcul El Retiro, aflat în apropiere, care dispune de un lac artificial, sau la piscinele municipale.

Cele 19 piscine în aer liber din oraş erau pline-ochi duminică: toate biletele fuseseră vândute, capacitatea acestora fiind limitată din cauza restricţiilor sanitare impuse în contextul pandemiei de coronavirus.

Autorităţile au sfătuit populaţia să bea apă în mod regulat, să poarte haine lejere şi să evite expunerea prelungită la soare.

Potrivit meteorologilor, temperaturile ar putea ajunge la 44 de grade Celsius în valea râului Guadalquivir, în apropiere de Sevilia, duminică.

Cea mai ridicată temperatură înregistrată vreodată în Spania a fost de 49 grade Celsius

Sursa: Agerpres

Afla mai multe desprecaniculaspaniaval de cadura
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt