Singapore, prima ţară din lume care a aprobat carnea artificială

Singapore, prima ţară din lume care a aprobat carnea artificială

Autorităţile din Singapore au acordat aviz legal pentru prima „carne curată” din lume care nu provine de la animale sacrificate, potrivit BBC.

Decizia netezeşte terenul pentru startup-ul Eat Just din San Francisco de a vinde carne crescută în laborator.

Produsul va fi pentru început folosit pentru nuggets, însă compania nu a precizat când vor fi disponibile pe piaţă. Fiecare ar putea costa 50 de dolari.

Cererea de alternative la carne a crescut pe măsură ce oamenii au devenit mai îngrijoraţi privind sănătatea, bunăstarea animalelor şi mediul.

Potrivit Barclays, piaţa pentru acestea ar putea atinge 140 de miliarde de dolari în următorul deceniu sau să reprezinte 10% din industria globală a cărnii.

Produsul Eat Just nu este bazat pe plante, ci crescut în laborator din celule de muşchi animal.

Compania a spus că avizul este un mare progres pentru industria alimentară mondială şi că speră ca alte ţări să urmeze.

În ultimul deceniu, zeci de alte starup-uri au încercat să aducă pe piaţă astfel de produse. Două dintre ele sunt Future Meat Technologies (Israel) şi Memphis Meats, sprijinit de Bill Gates.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt