Secretarul general al ONU Antonio Guterres s-a declarat şocat de actele de rasism înregistrate la frontieră la adresa persoanelor care fug de războiul din Ucraina, informează vineri DPA.
''Am văzut unele relatări de rasism practic făţiş în acest context'', a declarat Stephane Dujarric, purtător de cuvânt al secretarului general al Naţiunilor Unite.
Guterres a fost ''şocat de numeroasele cazuri raportate de rasism, hărţuire şi discriminare al căror ţintă au fost oameni de diferite rase, în timp ce încercau să părăsească Ucraina, precum şi în ţări vecine în contextul în care ei încercau să se adăpostească de conflict'', a declarat reprezentantul ONU.
Potrivit lui Dujarric, şeful ONU a transmis că ''apreciază foarte mult generozitatea acelor guverne din ţări vecine Ucrainei'' şi a cerut tuturor statelor din regiune să ia măsuri împotriva oricărei manifestări de rasism şi xenofobie.
Mai mulţi africani care au fugit de războiul din Ucraina au afirmat luni că s-au confruntat cu rasism şi discriminare la graniţa dintre Polonia şi Ucraina.
Unii dintre ei au spus că au fost împiedicaţi să treacă graniţa zile la rând, în pofida frigului şi a lipsei de alimente ori alte provizii, în timp ce refugiaţii albi au fost lăsaţi să traverseze.
Pe social media au stârnit indignare mai multe înregistrări video, între care una în care poate fi văzut clar un vehicul al gărzilor de frontieră ucrainene. În Ucraina învaţă câteva mii de studenţi africani, majoritatea din Nigeria, Ghana, Kenya, Africa de Sud, Etiopia, Somalia, dar şi din alte ţări, atraşi de nivelul ridicat al învăţământului şi costurile scăzute.
Oficiali polonezi au respins acuzaţiile privind studenţii africani, iar un purtător de cuvânt a calificat relatările din social media drept "prostii", în răspuns la solicitarea dpa
Sursa: Agerpres