Scholz aminteşte la Kiev că aderarea Ucrainei la NATO nu se află pe agendă; Zelenski îi cere ''garanţii'' care să protejeze Ucraina

Scholz aminteşte la Kiev că aderarea Ucrainei la NATO nu se află pe agendă; Zelenski îi cere ''garanţii'' care să protejeze Ucraina

Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni în capitala Ucrainei că admiterea acestei ţări în NATO nu se află pe agenda organizaţiei, în pofida a ceea ce sugerează Rusia în cererile ei privind garanţiile de securitate, însă preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a apreciat că securitatea ţării sale ar fi garantată printr-o aderare la Alianţa Nord-Atlantică şi a cerut ''garanţii legale'' care să protejeze Ucraina în faţa ameninţării Rusiei, solicitându-le pe de altă parte deputaţilor şi afaceriştilor care au fugit în străinătate în ultimele zile să revină în ţară.

Nu există în prezent planuri de admitere a Ucrainei în NATO, ''de aceea este oarecum straniu să observăm să guvernul rus face din ceva ce practic nu este pe agendă un subiect de probleme politice majore'', a declarat Scholz la Kiev la o conferinţă de presă comună cu Zelenski, potrivit agenţiei DPA.

''Aceasta este, la urma urmei, provocarea cu care ne confruntăm în prezent. Ceva ce nu este deloc o chestiune acum este făcută să devină una'', a remarcat Olaf Scholz.

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt