Scandalul politic se amplifică la Varşovia. Poliţia poloneză a intrat în palatul prezidenţial pentru a-i ridica pe doi dintre foştii ei şefi şi a-i duce în arest

Scandalul politic se amplifică la Varşovia. Poliţia poloneză a intrat în palatul prezidenţial pentru a-i ridica pe doi dintre foştii ei şefi şi a-i duce în arest
foto: X

Poliţia a intrat marţi în palatul prezidenţial polonez pentru a-i reţine pe doi dintre foştii ei şefi, executând astfel un ordin judecătoresc de a-i duce în arest pe fostul ministru de interne şi pe adjunctul său, intensificându-se astfel conflictul dintre şeful statului şi noul guvern de la Varşovia, relatează Reuters.
Acuzaţiile formulate la adresa lui Mariusz Kaminski şi a lui Maciej Wasik sunt cea mai recentă evoluţie într-o dispută care va fi probabil de durată în perioada de coabitare de la Varşovia, unde guvernul şi preşedintele provin din tabere politice diferite. După ce a câştigat puterea în alegerile din octombrie, Tusk, fost înalt oficial al Uniunii Europene, a promis să anuleze politicile predecesorilor săi la guvernare, care provenau din formaţiunea naţionalistă Lege şi Justiţie (PiS) şi care s-au confruntat cu acuzaţii de subminare a democraţiei în timpul guvernării lor de opt ani, scrie News.ro.
Noul ministru de interne, Marcin Kierwinski, a declarat că "toată lumea este egală în faţa legii".
Cei doi foşti miniştri, în prezent deputaţi, şi-au făcut apariţia la palatul prezidenţial, ceea ce a determinat poliţia să îi caute în maşinile care părăseau clădirea.
Anterior, premierul Donald Tusk îl acuzase pe preşedintele Andrzej Duda de obstrucţionarea justiţiei.
Grazyna Ignaczak-Bandych, şefa Cancelariei preşedintelui, a declarat pentru postul privat de televiziune Republika TV că poliţia a intrat în palat în timp ce Duda se afla la cealaltă reşedinţă oficială din Varşovia, Belweder, unde se întâlnea cu lidera opoziţiei belaruse în exil Sviatlana Tsikhanouskaya.
"Credem că au intrat ilegal, angajaţii cancelariei nu au opus rezistenţă, poliţia a fost nepoliticoasă, nu a vrut să vorbească cu mine şi nu mi-a furnizat niciun document care să autorizeze acţiunile lor", a declarat ea. "Când (preşedintele Duda) a fost informat, a vrut să vină imediat, dar ieşirea din Palatul Belweder a fost blocată de un autobuz municipal", susţine reprezentanta Cancelariei prezidenţiale.
Sute de protestatari s-au adunat în faţa palatului prezidenţial la îndemnul partidului PiS, din care Kaminski şi Wasik fac parte, şi în faţa unei secţii de poliţie unde cei doi erau reţinuţi. Mulţimea a scandat "Eliberaţi deţinuţii politici" şi "Ruşine!".
Într-o postare pe X, purtătorul de cuvânt al PiS, Rafał Bochenek, a calificat acţiunile poliţiei de la începutul zilei drept "o răpire ilegală şi o încălcare a tuturor regulilor democratice".
O GRAŢIERE PREZIDENŢIALĂ CONTROVERSATĂ
În 2015, la câteva săptămâni după preluarea puterii de către PiS, Duda, un aliat al PiS, l-a graţiat pe Kaminski după ce acesta fusese condamnat pentru abuz de putere în rolul anterior de şef al Biroului Central Anticorupţie din Polonia.
Graţierea i-a permis acestuia să devină ministru de interne. Kaminski a fost acuzat că a permis agenţilor aflaţi sub comanda sa să folosească tehnici-capcană într-o anchetă. El a negat orice abatere.
Juriştii au pus la îndoială faptul că Duda ar putea să-l graţieze pe Kaminski înainte ca o curte de apel să emită o decizie finală.
Curtea Supremă a declarat anul trecut că acest caz ar trebui redeschis, iar Kaminski şi Wasik, adjunctul său din cadrul Ministerului de Interne, au fost condamnaţi luna trecută la doi ani de închisoare pentru abuz de putere.
Marţi, biroul preşedintelui a postat o fotografie cu Kaminski şi Wasik alături de Duda la un eveniment oficial la palat.
"Se formează o dictatură sumbră. Nu putem permite ca Polonia să aibă deţinuţi politic", a declarat Kaminski după eveniment, înainte de a reintra în clădire.
PARLAMENTUL ÎŞI AMÂNĂ ŞEDINŢA
Potrivit lui Szymon Holownia, preşedintele camerei inferioare a parlamentului (Sejm), verdictul din decembrie a însemnat că Wasik şi Kaminski şi-au pierdut mandatele parlamentare. Însă ambii au negat acest lucru şi au declarat că intenţionează să participe la următoarea şedinţă a Sejmului polonez.
Duda s-a întâlnit luni cu Holownia pentru a încerca să-l convingă că graţierea sa a fost validă şi că instanţa nu avea dreptul să emită un al doilea verdict, dar nu au ajuns la un acord.
"Şedinţa planificată pentru această săptămână va fi mutată pentru săptămâna viitoare... Există un singur motiv pentru această decizie - sarcina mea este de a asigura demnitatea Sejm-ului şi calmul social", a declarat Holownia, membru al unuia dintre partidele din coaliţia centristă a lui Tusk.
Parlamentul ar fi trebuit să voteze bugetul pentru 2024 în şedinţa din această săptămână. Acesta are termen până la sfârşitul lunii ianuarie pentru a-i trimite bugetul lui Duda la promulgare. Dacă nu face acest lucru, preşedintele este împuternicit să dizolve parlamentul.
 
 
 

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt