Donbasul se transformă într-un infern. Ruşii au reluat bombardamentele asupra Harkovului. Mai mulţi civili, printre
care şi un nou-născut, au fost ucişi în atacul invadatorilor. La sol, batalionele Moscovei înregistrează progrese. Pentru a
elimina rezistenţa ucraineană, trupele Kremlinului au lovit tranşeele cu muniţie termobarică. Bombele cu vid au făcut
prăpăd.
Alungaţi în urmă cu 6 săptămâni de la porţile Harkovului, ruşii au reluat bombardarea celui de-al doilea oraş ca mărime al
Ucrainei. Relativa normalitate care se instalase aici a fost spulberată. Numeroşi civili, printre care şi copii, au fost ucişi
în timpul atacurilor cu rachete.
Metroul care fusese redat circulaţiei în urmă cu câteva zile a redevenit adăpost pentru populaţie.
Întreaga forţă a armatei invadatoare se concentrează acum asupra Dobansului. Preşedintele Zelenski susţine că în
satele şi oraşele din această zonă are loc acum un adevărat genocid.
Una din principalele ţinte ale ofensivei ruseşti este Severodoneţk. Potrivit părţii ucrainene, 1.500 de localnici ar fi
fost ucişi.
În aşteptarea armelor occidentale, moralul apărătorilor ucraineni se deteriorează rapid. Ruşii au atacat tranşeele cu
muniţie termobarică. Imaginile sunt îngrozitoare. Practic o întreagă linie de apărare a infanteriei Kievului este
pulverizată.
În zonele din care ruşii s-au retras, proporţiile dezastrului sunt de neînchipuit.
Acest om a a fost omorât de ruşi şi îngropat la repezeală în pădure. Lângă el paşaportul. Fiica lui a venit să-l recunoască.
O investigaţie jurnalistică arată că armata rusă se comportă ca o hoardă pusă pe jaf. 58 de tone de bunuri furate ar fi fost
expediate de militarii Kremlinului către casă. Printre obiectele expediate: încălţăminte, conserve, televizoare anvelope, char şi corturi
Între timp, la Marea Neagră, aproape de Sevastopol, în Crimeea, Rusia a înarmat submarinele cu rachete de croazieră Kalibr. Dispozitivele au o rază de acţiune de 1.400 de kilometri şi pot ataca deopotrivă ţinte terestre sau maritime.