Rusia procedează în Ucraina la fel ca în Siria, observă un medic dintr-o organizaţie umanitară

Rusia procedează în Ucraina la fel ca în Siria, observă un medic dintr-o organizaţie umanitară

Modul de acţiune al Rusiei în Ucraina este similar celui din Siria: oraşe asediate, bombardamente continue, spitale distruse, observă un medic dintr-o organizaţie umanitară, citat marţi de AFP.

Doctorul Raphael Pitti din conducerea Uniunii Organizaţiilor de Ajutor şi Îngrijiri Medicale (UOSSM) a fost martor al conflictului din Siria timp de 11 ani şi nu a uitat: "S-a văzut cum au dus ruşii la capitularea Alepului (în 2016 - n. red.). Au făcut asta în trei timpi: încercuire, apoi bombardarea intensivă a oraşului, în fiecare zi, apoi aşteptarea capitulării oamenilor din cauza foamei, a frigului, a lipsei apei potabile".

"Nu contează populaţiile. Pentru ruşi, viaţa nu are aceeaşi valoare ca pentru noi. Au un program din fosta URSSS. Cel al KGB, deci individul nu contează, contează doar obiectivul stabilit", susţine medicul.

Potrivit lui Pitti, Rusia a învăţat lecţiile din Afganistan. "Dacă ocupi oraşele din interior, facilitezi gherila. Obiectivul este să faci invers, să aduci adversarul în interiorul oraşelor", explică el.

Mariupol, port strategic la Marea neagră, este exemplul cel mai bun de când a început invazia ruse în Ucraina, în 24 februarie. Acolo au fost ucişi deja, după datele primăriei, peste 2000 de locuitori, populaţia fiind blocată de bombardamente şi suferind de frig şi de foame. În 9 martie, un spital de copii a fost distrus de o bombă, la fel ca multe unităţi medicale din Siria, unde forţele ruse luptă împotriva rebelilor, alături de armata regimului condus de preşedintele Bashar al-Assad.

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt