Cel puţin două curse aeriene ale unor companii europene au fost anulate după ce autorităţile ruse nu şi-au dat acordul ca acestea să aterizeze la Moscova în urma cererii de modificare a rutei pentru a evita spaţiul aerian al Belarusului.
Decizia autorităţilor ruse scoate în evidenţă sprijinul Moscovei pentru preşedintele Belarusului, Alekansdr Lukaşensko, în timp ce Uniunea Europeană plănuieşte noi sancţiuni împotriva Belarusului din cauza deturnării avionului în care afla opozantul Roman Protasevici.
„Austrian Airlines a suspendat zborurile în spaţiul aerian al Belarusului pe baza unei recomandări din partea Agenţiei Europene pentru Siguranţa Zborurilor. Din acest motiv, era necesar să ne adaptăm ruta de zbor pentru cursa de la Viena către Moscova. Schimbarea rutei trebuia să fie aprobată de autorităţi, dar autorităţile ruse nu au dat această aprobare. Ca urmare, Austrian Airline a fost nevoită să anuleze zborul de azi de la Viena la Moscova”, a comunicat compania austriacă, citată de CNN.