Atacurile aeriene ale forţelor ruse au lovit 73 de ţinte militare în Ucraina în cursul nopţii de marţi spre miercuri, a anunţat purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării de la Moscova, Igor Konaşenkov, transmite dpa.
'Ca rezultat al impactului rachetelor de înaltă precizie în zonele Novovoronţovka şi Kiselivka, un număr de până la 40 de soldaţi ucraineni, precum şi şapte vehicule blindate au fost distruse', a declarat Konaşenkov.
Informaţia nu a putut fi confirmată din surse independente, menţionează dpa.
Conform purtătorului de cuvânt, atacurile au fost îndreptate mai ales împotriva unor ţinte tactice. În plus faţă de atacurile forţelor aeriene, artileria şi forţele de rachete au bombardat 1.053 de obiective militare, a afirmat Konaşenkov în briefingul zilnic din cursul dimineţii.
El nu a dat niciun detaliu despre ofensiva terestră rusă şi nici nu a precizat dacă au fost cucerite localităţi ucrainene.
agerpres.ro