Rumba congoleză, unul dintre cele mai influente genuri ale muzicii şi dansului african, are statut protejat de UNESCO! Decizia vine ca urmare a campaniei duse de Republica Democrată Congo şi Congo Brazzaville. Cele 2 ţări ocupă teritoriul vechiului regat Congo, unde îşi are originea dansul. Prin această recunoaştere oficială, rumba congoleză se alătură altor tradiţii precum muzica reggae din Jamaica sau mâncarea hawker din Singapore, care au fost şi ele introduse la categoria ”patrimoniu cultural intangibil al umanităţii” UNESCO. Rumba congoleză a apărut în secolul 19 dar a devenit cunsocută de abia un secol mai târziu în timpul luptelor anti-coloniale.