Roberta Metsola promite să respecte linia Parlamentului European, chiar şi în privinţa avortului

Roberta Metsola promite să respecte linia Parlamentului European, chiar şi în privinţa avortului

Aleasă marţi cu o largă majoritate la preşedinţia Parlamentului European, conservatoarea malteză Roberta Metsola s-a angajat să apere poziţiile oficiale ale instituţiei, inclusiv în privinţa dreptului la avort, faţă de care ea personal se opune, relatează AFP.

Ajunsă în funcţie în urma unui acord între familia sa politică (PPE), socialişti (S&D) şi liberali (Renew), ea este doar a treia femeie în această poziţie, după Simone Veil (1979-1982) şi Nicole Fontaine (1999-2002), ambele din Franţa.

În vârstă de 43 de ani, ea este de asemenea cel mai tânăr preşedinte al PE, aleasă chiar de ziua sa.

"Ştiu că stau pe umerii unor giganţi", a declarat Roberta Metsola, care şi-a exprimat de asemenea speranţa că "nu vor mai trece două decenii" până când o nouă femeie va ajunge în acest post.

Ea se opune avortului, astfel că în 2021 a votat împotriva unor rezoluţii de condamnare a interzicerii întreruperilor de sarcină în Polonia sau în statul american Texas şi s-a abţinut în privinţa unei rezoluţii de incriminare a violenţelor asupra femeilor.

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt

COMPANIA utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile cu cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie.

Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Puteți merge chiar acum și să vă exprimați acordul individual la nivel de cookie: