Parisul va implementa o restricţie de viteză de 30 km/h pe aproape toate drumurile, spune un oficial care crede că măsura va fi valabilă până la sfârşitul lunii august. Măsura a fost adoptată în încercarea autorităţilor de la Paris de a reduce la minimum accidentele şi poluarea fonică, „adaptând” în acelaşi timp capitala la lupta împotriva schimbărilor climatice.
Într-unul dintre cele mai aglomerate oraşe din Europa, primarul Parisului, Anne Hidalgo, o socialistă care se gândeşte să candideze la alegerile prezidenţiale de anul viitor, a promis să limiteze suprafaţa de spaţiu public alocată vehiculelor. De la preluarea mandatului de către Hidalgo, în 2016, circa 60% din străzile capitalei au deja limitări de viteză de 30 km/h, iar multe altele au fost reduse la o singură bandă sau au fost alocate în totalitate pietonilor.
După luna august, doar principalul inel de centură din jurul Parisului, la fel ca şi bulevardele şi arterele cheie, vor permite viteze mai mari, potrivit lui David Belliard, viceprimarul Verzilor însărcinat cu transporturile. „Ideea este de a reduce spaţiul ocupat de maşini, ceea ce implică reducerea vitezei acestora”, a declarat el, ceea ce face ca străzile să fie mai sigure pentru biciclişti şi pietoni.