Republica Moldova intenţionează să părăsească CSI până la finele anului 2024

Republica Moldova intenţionează să părăsească CSI până la finele anului 2024

Republica Moldova intenţionează ca până la finele anului 2024 să se retragă din Comunitatea Statelor Independente (CSI), organizaţia post-sovietică în care este membră, a afirmat miercuri preşedinta Comisiei de Politică Externă a parlamentului de la Chişinău, Doina Gherman, într-o declaraţie acordată postului Exclusiv-TV, transmite Agerpres.
"Ne-am stabilit ca obiectiv să încheiem totul până la sfârşitul lui 2024", a spus Doina Gherman. "Aceasta nu înseamnă că nu vor fi mici întârzieri, dar, în cea mai mare parte, aproape toate evaluările ministerelor individuale arată că suntem în stadiul final", a completat ea.
Anunţul survine după ce Republica Moldova şi-a diminuat implicarea în cadrul CSI de când Rusia a lansat invazia asupra Ucrainei. Guvernul de la Chişinău a denunţat deja zeci de acorduri cu această organizaţie şi a anunţat luna trecută că în 2024 nu-şi va mai plăti contribuţia în cadrul CSI, contribuţie pe care şi-a diminuat-o pentru anul în curs.

Afla mai multe despremoldovacsiretragere
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt