Parlamentul de la Chişinău a aprobat, în noaptea de joi spre vineri, introducerea stării de urgenţă în sectorul energetic pe teritoriul Republicii Moldova, începând cu 16 decembrie 2024, pe durata a 60 de zile.
Măsura, cerută de guvern, este instituită din cauza riscului ca Transnistria să rămână fără livrări de gaze de la Gazprom, ceea ce ar face ca şi restul Republicii Moldova să se confrunte cu o penurie gravă de energie electrică.
Guvernul a solicitat instituirea stării de urgenţă în sectorul energetic în contextul incertitudinii privind continuarea livrărilor de gaze din Federaţia Rusă spre regiunea separatistă transnistreană, începând cu 1 ianuarie 2025, atunci când expiră contractul de tranzit al gazelor prin Ucraina, iar Kievul a anunţat că nu doreşte prelungirea lui. Declararea stării de urgenţă permite guvernului de la Chişinău să reacţioneze rapid şi să limiteze exporturile de energie.
Vineri noapte, după miezul nopţii, 56 de deputaţi moldoveni au votat pentru introducerea stării de urgenţă, 17 au fost împotrivă, iar 3 s-au abţinut. A fost un vot care pune capăt „şantajului cu gazul” din partea Moscovei, a comentat premierul Dorin Recean. Deşi există rute alternative pentru a asigura livrările de gaz rusesc în Transnistria, Gazprom a condiţionat acest lucru de plata unei pretinse datorii mai vechi pe care Chişinăul ar avea-o către compania rusă, monopol de stat.
Ulterior, opoziţia formată din partidele socialist şi comunist a suspus la vot o moţiune de cenzură, care a eşuat, votul intervenind în jurul orei 3 dimineaţa.