Regina Elisabeta a II-a i-a îndemnat pe oameni să „se gândească la ceilalţi” şi să se vaccineze împotriva Covid-19 atunci când devin eligibili pentru vaccinare, relatează BBC.
Declaraţia a fost făcută în cadrul unei videoconferinţe cu mai mulţi lideri din domeniul sănătăţii din ţările componente ale Regatului Unit. În cadrul acesteia, regina şi-a împărtăşit experienţa sa cu vaccinul. Suverana britanică, în vârstă de 94 de ani, şi prinţul-consort, în vârstă de 99 de ani, s-au vaccinat cu prima doză de ser anti-Covid la începutul lunii ianuarie.
„A decurs fără nicio problemă. A fost rapidă şi nedureroasă. Am primit o mulţime de scrisori de la oameni care au fost surprinşi de cât de uşor a fost să fie vaccinaţi”, a spus regina Marii Britanii.
Elisabeta a II-a a adăugat şi că înţelege că ar putea fi dificil pentru unii oameni, dar i-a îndemnat pe britanici să „se gândească şi la ceilalţi”.
Apelul reginei vine în contextul în care există statistici care arată că un număr între 11% şi 15% dintre britanici sunt ezitanţi în ce priveşte vaccinarea. Dr. Emily Lawson, care conduce programul de vaccinare din Anglia, spune că remarcile suveranei sunt „extrem de importante şi un vot de încredere pentru programul de vaccinare”.