Raport: Planeta se încălzeşte mai repede decât s-a anticipat. Până în 2025, lumea va atinge primul prag critic de temperatură

Raport: Planeta se încălzeşte mai repede decât s-a anticipat. Până în 2025, lumea va atinge primul prag critic de temperatură

Până în 2025 există o probabilitate de 40% ca temperatura globală să fie cu 1,5 grade Celsius mai mare decât nivelul înregistrat în perioada preindustrială, conform unui raport întocmit de Organizaţia Meteorologică Mondială (WMO). Acesta este primul prag critic de temperatură stabilit în urma Acordului de la Paris, din 2015, care vizează menţinerea încălzirii globale sub nivelul de +2 grade Celsius şi, dacă e posibil, la +1,5 grade Celsius. Practic, „şansele” ca acest prag să fie atins în următorii 4 ani s-au dublat, după ce în urmă cu 10 ani în urmă această probabilitate era de doar 20%, informează BBC

Raportul WMO se bazează pe simulări realizate de serviciul meteorologic britanic (UK Met Office) şi studii similare realizate în alte 10 ţări, inclusiv SUA şi China.

„Ne apropiem de pragul de 1,5 grade - încă nu am ajuns acolo, dar suntem aproape”, a declarat pentru BBC meteorologul Leon Hermanson.

Cu toate acestea, o depăşire pe durata unui singur an a pragului de 1,5°C nu va însemna, automat, un eşec al Acordului de la Paris, deoarece acest acord încearcă menţinerea sub control a încălzirii globale pentru o perioadă de mai mulţi ani, nu doar unul singur.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt