Putin s-a ascuns în buncăr

Putin s-a ascuns în buncăr

Apar noi dovezi ale abuzurilor comise de soldaţii ruşi în Ucraina. În una din localităţile eliberate de ucraineni, aceştia au găsit o veritabilă cameră a morţii. Urmele ororile sunt cutremurătoare. Potrivit anchetatorilor, mai mulţi prizonieri ar fi fost îngropaţi de vii. Între timp, trupele Kievului continuă să înregistreze succese atât pe frontul de est cât şi pe flancul sudic. Reprezentanţii Moscovei susţin că situaţia militară este sub control şi că pot învinge fără a apela la armele nucleare din arsenalul Federaţiei Ruse.

,,Armata ucraineană avansează rapid pe frontul din sudul ţării noastre ca parte a operaţiunii noastre de apărare. Doar în această săptămână, zeci de aşezări au fost eliberate”, a anuţat preşedintele Vladimir Zelenski. Steagul Ucrainei a fost deja arborat în toate zonele eliberate.

Într-un sat din regiunea Herson militarii ucraineni au descoperit o cameră de tortură aflată în pivniţa unei case. Cele câteva imagini făcute publice de un reprezentant al ministerului de Interne de la Kiev sunt cutremurătoare. Tot aici mai mulţi civili ar fi fost îngropaţi de vii de anchetatorii ruşi. Numărul victimelor nu a fost încă stabilit cu precizie.

De la Moscova, vicepreşedintele Dumei de Stat susţine că Federaţia Rusă nu va folosi arme nucleare şi că va cuceri Kievul la finalul acestui război. În ultimele 24 de ore, ruşii au lansat şase drone kamikaze asupra unui oraş aflat la 100 de kilometri de capitala ucraineană. În urma bombardamentelor mai multe clădiri au luat foc, iar civilii au fost avertizaţi să se adăpostească. În Lugansk, invadatorii apelează la recrutarea forţată a tinerilor din teritoriile ocupate.

În timp ce conflictul se intensifică, Vladimir Putin ar fi luat deja calea Siberiei. S-ar ascunde într-un buncăr. Este însă doar una din numeroasele speculaţii din presa occidentală, care citează însă surse ruseşti. De la începutul invaziei în Ucraina, liderul de la Kremlin şi-a rărit apariţiile publice.

Putin ar avea mai multe buncăre special construite pentru a rezista unui atac nuclear. Unul dintre ele s-ar afla în Munţii Altai, la graniţa cu Mongolia. Aici, speculează presa, ar fi deja locatari permanenţi familia şi apropiaţii ţarului de la Kremlin. .

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt

COMPANIA utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile cu cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie.

Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Puteți merge chiar acum și să vă exprimați acordul individual la nivel de cookie: